Рецензия на «Вечерний колокол. Огюст Лакоссад» (Адела Василой)

Auguste Lacaussade :

La Cloche Du Soir

Quand la cloche du soir, dans l’air mélancolique,
Vibre et rappelle au loin, vers le chaume rustique,
Le pâtre et ses troupeaux dans les champs dispersés,
Des ans qui ne sont plus le souvenir s’éveille,
Et dans les voix du soir je crois prêter l’oreille
A la voix de mes jours passés.

Où sont mes frais espoirs ? Craintives hirondelles,
Vers les pays d’azur ouvrant leurs jeunes ailes,
Avec mes beaux soleils ils se sont éclipsés ;
Ils ont fui des hivers les haleines trop rudes.
Oh ! revenez parfois peupler mes solitudes,
Doux fantômes des jours passés !

Où ont mes compagnons de joie et de jeunesse ?
L’avenir a trahi sa riante promesse :
Les meilleurs dans la mort reposent embrassés !
De ceux qui restent l’âme est oublieuse ou fière.
Rappelez à mon cœur leur tendresse première,
Douce voix de mes jours passés !

Où donc est cette enfant toute blonde et naïve
Que j’aimais, jeune encor, d’une amitié si vive ?
De nos sentiers déjà ses pas sont effacés ;
Et du clocher natal, dans ta sombre demeure,
Tu n’entends plus la voix qui vibre et qui te pleure,
Douce Amour de mes jours passés !

Cloche, qui chaque soir, comme une sainte mère,
Me rappelais des champs pour dire ma prière,
Quand la chaleur fuira de mes membres glacés,
Que ta voix dans les airs m’arrive et me console ;
Au ciel avec tes sons que mon âme s’envole,
Doux timbre de mes jours passés !

publ. 1862

CLOPOTUL DE SEARĂ (traducere în română)

Când clopotul de seară spre stâncile rupestre,
Vibrează melancolic, pătrunde în ferestre,
Aduce-n amintire imagini de demult -
Ciobeni cu-ale lor turme pe câmp împrăștiate,
Și ani de tinerețe, figuri deja uitate...
În aste voci trecutul mi-l ascult.

Pe unde-mi sunt speranțele? Ca păsări speriate,
Spre țările de-azur întins-au aripi sparte
Și eclipsate-au fost de-un soare juvenil;
Fugind de iarna rece, cu respirații dure,
Revin să-mi populeze singurătăți obscure -
Fantome dulci într-un prezent umil!

Pe unde-mi sunteți voi, amici de tinerețe?
Un viitor perfid a șters a voastre fețe,
Dar cei mai buni din voi se află în mormânt!
Iar dintre cei rămași - sunt suflete senile...
O, inimă mai ții tu minte-acele zile
Și-al vocii tembru dulce în cuvânt?

Acel copil naiv și blond ce îl uibisei,
Demult a și plecat din scenă - în culise,
Iar pașii i s-au șters, subit, din drum;
Vai, casa ta mereu rămâne-ntunecată,
Și nimeni nu i-a plâns cu voce tremurată,
O, sfânt amor, ce te-ai topit în scrum!

Iar clopotul în noapte, ca o mamă sfântă,
Mă-ndeamnă să mă rog, cu vocea-i mă alintă -
Căldura-mi va fugi din corpul fad...
Prin aer să pătrunzi în inima curată,
Să intre-n suflet lin cântarea-ți minunată -
Amprenta vieții, duse în neant.

© Адела Василой

Адела Василой   13.02.2018 00:16   •   Заявить о нарушении