Confesiune

 
  Cand mi-e sufletelul gol,sfasiat ori mototol,
  Cand necazul ma ineaca,fug de-acasa sa-mi mai treaca!
  Iau de maina nepotelul si-un buchet pentru bunelul,
  Caci mai am o cararuie spre acel ce-a fost si nu e-
  O carare de-amintiri,amintiri si trandafiri...

  Lacatul cuprinde usa,iar piciorul-cararusa
  Pe mormant astern o floare ca in zi de sarbatoare
  Micul rupe-un fir de iarba,tace-un pic apoi ma-ntreaba...
  Printre lacrimi ii explic ca mai are un bunic,
  Ca a fost mandru barbat si in toate cumpatat

  Tinerel fiind odata,a ramas fara de tata,
  Mai apoi-orfan de mama,ca de vant purtata-o scama...
  Simplu,bland,cu multa carte,la cei tristi facea dreptate
  Nu dormea adeseori,nu stia de sarbatori,
  Ceaiul il sorbea-n picioare si la munca-n fuga mare!

  Chiar de-a fost mereu in frunte,nu-i placea sa se confrunte,
  A trudit ca robu-n vie zece ani la Primarie,
  Si la scoala-profesor,sufletul copiilor,
  Printre zbiri la Prefectura,unde-i zaviste si ura,
  Dar i-a fost paharul plin de amar si de pelin.
 
  Grijile doboara omul...Dus de tanar catre Domnul!
  A ramas un colt pustiu,dar nadejdea mi-i la fiu,
  O speranta mi-i la fata ce mi-i tare-nstrainata
  Si la tine,puisor,ce traiesti numai din dor
  Voi santeti a mea avere,voi ma umpleti de putere

  Dar bunelul stie tot:ca tu esti al lui nepot,
  Ca purtati acelasi nume si te tii de sotii,glume,
  Ca ai multe jucarii,le mai dai la alti copii...
  Lui atat de mult ii place unde-i liniste si pace
  Ia aminte,mai nepoate,fara neamuri nu se poate!