Erai si tu. Erau atatia altii.
In drum spre cer
Era noroi si sange,
Si pe obraji crispati
In suferinti si pierderi
Curgeau paraie line de lumina,
Din inaltimi profunde si cumplite
Veneau furtuni stelare,
Si intunericul - un caine vagabond -
Tot incerca sa-ti mistuiasca urma...
Iar undeva
La marginea durerii
Canta duios din adancimi
Fantana, ce-ti pastra copilaria
cu toate picaturile-i de soare,
si vantul, prins in ierburi de matase,
iti susura enigmele divine,
iar ramul la fereastra
se zbatea a toamna-
tu traiai
din nou aceleasi vieti,
dar mai intens,
mai singur,
mai pribeag,
lasand in urma haine vechi
si praguri,
prinzand la aripi
din dragoste si dor...